Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că am o idee din ce în ce mai bună despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii, dintre mine şi lei, dintre mine şi insulele de lumină ale stelelor. Dintre mine şi numere, bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat: iau în serios iarba, iau în serios leii, mişcările aproape perfecte ale cerului. Şi-o rană întâmplătoare la mână mă face să văd prin ea, ca printr-un ochean, durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare mi s-a tras marea înţelegere pe care-o am pentru Ulise - şi bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina un pământ pustiu, rotindu-se în jurul soarelui... (Poate şi fiindcă există pe lume astfel de versuri.)
Îmi olace să râd, deşi râd rar, având mereu câte o treabă, ori călătorind cu o plută, la nesfârşit, pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela de-a şti, de-a descoperi harta universului în expansiune, în timp ce-ţi priveşti o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi, pe care l-ai rătăcit şi nici măcar un anunţ, dat cu litere groase, nu-ţi oferă vreo şansă să-l mai regăseşti.
Poze facute la Negreni, la targul ce se organizeaza in fiecare an, unde gasesti tot ce iti trece prin cap, vorba aia..."from a needle to an elephant" (nu chiar)